Stresul pe termen lung, măsurat după nivelul de cortizol din păr, asociat cu obezitatea

Persoanele care suferă de stres pe termen lung ar putea avea un risc mai mare de a deveni obeze, potrivit unei cercetări realizate de o echipă de oameni de știință de la University College London (UCL) care a analizat nivelul de cortizol din mostre de păr prelevate de la participanții la studiu.

Lucrarea, publicată recent în jurnalul “Obesity”, a demonstrat că expunerea timp de mai multe luni la niveluri ridicate de cortizol, un hormon care reglează răspunsul corpului la stres, este asociată cu creșterea predominantă și persistentă a greutății peste limitele considerate normale, informează Science Daily.

Despre stresul cronic s-a bănuit multă vreme că ar fi un factor de risc în obezitate, fiind înregistrate informații privind tendința persoanelor aflate în perioade de stres de a consuma alimente bogate în grăsimi, zahăr și calorii, în mod excesiv și pentru “confort”. Pe de altă parte, se cunoștea despre cortizol că joacă un rol important în metabolism și în determinarea zonei corpului în care se depune grăsimea. Însă, studiile anterioare care au analizat legătura dintre cortizol și obezitate s-au bazat mai ales pe măsurarea nivelurilor acestui hormon din sânge, salivă sau urină, ce pot varia în funcție de momentul zilei și de alți factori situaționali, aceste cercetări eșuând să indice valorile pe termen lung ale acestui hormon.

Studiul recent a implicat 2.527 de bărbați și femei cu vârsta de cel puțin 54 de ani care au participat la analiza privind îmbătrânirea populației “English Longitudinal Study of Ageing”, desfășurată pe o perioadă de patru ani. Oamenii de știință au cercetat mostre de păr de 2 centimetri lungime, reprezentând o creștere de aproximativ două luni, cu niveluri corespondente de cortizol. De asemenea, au fost luate în calcul greutatea, indicele de masă corporală (IMC) și circumferința taliei subiecților fiind studiat modul în care nivelul de cortizol se raporta la persistența obezității de-a lungul timpului.

Cercetătorii au aflat astfel că oamenii care prezentau niveluri mai ridicate de cortizol în mostrele de păr aveau tendința să aibă greutatea și măsura circumferinței taliei mai mari (peste 102 cm la bărbați și 88 cm la femei), dar și un IMC mai ridicat (peste 30). “Aceste rezultate prezintă o dovadă consistentă că stresul cronic este asociat cu niveluri mai ridicate ale obezității”, susține dr. Sarah Jackson din cadrul UCL, care a condus studiul. “Persoanele care aveau un nivel mai ridicat de cortizol în păr aveau de asemenea circumferința taliei mai mare, ceea ce este important deoarece greutatea în plus în zona abdomenului reprezintă un factor de risc pentru boli de inimă, diabet și moarte prematură”, a completat aceasta.

“Nivelul de cortizol este o măsură relativ nouă care constituie o metodă convenabilă și ușor de aplicat pentru evaluarea nivelurilor cronice ale concentrației de cortizol în studiul greutății și, ca urmare, poate ajuta la înțelegerea aprofundată a acestui domeniu”, a precizat Jackson.

Studiul prezintă, însă, și unele limitări, inclusiv prin faptul că mostrele au fost prelevate de la subiecți în vârstă în cazul cărora nivelurile de cortizol pot fi diferite comparativ cu adulții mai tineri. De aceea, oamenii de știință subliniază că mai sunt necesare cercetări care pot oferi, în final, o nouă metodă pentru tratamentul obezității, mai arată sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =