Climatul politic şi cadrul de reglementare reprezintă principalele obstacole pe termen scurt la adresa realizării investiţiilor, iar nivelurile productivităţii sunt mult inferioare mediei UE, arată un sondaj prezentat miercuri de Banca Naţională a României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).
„Investiţiile din ultimii trei ani au înregistrat un volum corespunzător, doar 12% din firme raportând constrângeri din punctul de vedere al finanţării. Cu toate acestea, perspectivele privind investiţiile în România sunt mixte”, mai arată sondajul realizat de Grupul BEI privind „investiţiile şi finanţarea investiţiilor – cazul României”.
Conform sondajului, aproape trei sferturi dintre respondenţi consideră că au efectuat un volum corespunzător de investiţii în ultimii trei ani. Pe de altă parte, ponderea firmelor care consideră că au investit prea puţin este mai ridicată în România comparativ cu alte ţări din UE.
Concluziile sondajului indică faptul că firmele cu un volum prea scăzut de investiţii apreciază că au un stoc de capital de calitate inferioară, semnalând implicit întârzieri în realizarea investiţiilor. „Per ansamblu, companiile româneşti percep, de asemenea, calitatea stocului lor de capital ca fiind inferioară celei corespunzătoare companiilor din alte state membre UE”, arată autorii studiului.
Firmele din România investesc preponderent în active corporale, un volum relativ redus de resurse fiind direcţionat către cercetare şi dezvoltare şi către pregătirea profesională a salariaţilor. Perspectivele privind investiţiile în România sunt mixte, iar nivelurile productivităţii firmelor din România se menţin net inferioare mediei UE.
Aproximativ 12% din firme se confruntă cu constrângeri de finanţare, iar apelul la finanţarea din surse interne se menţine la un nivel ridicat. Deşi accesul la finanţare nu reprezintă o problemă, în general, există unele firme care se confruntă cu dificultăţi mai mari în accesarea cu succes a surselor externe de finanţare comparativ cu alte firme. Apelul crescut la finanţarea din surse interne ridică, de regulă, obstacole mai mari pentru firmele mici şi inovative.
Incertitudinile generale se află pe prima poziţie a listei de impedimente în calea investiţiilor viitoare în UE şi România, dar în cazul României se remarcă ponderea companiilor care consideră infrastructura de transport a ţării un impediment – aproximativ 60% dintre acestea consideră acest aspect un obstacol, comparativ cu 38% dintre companiile din UE. Alte obstacole constau în reglementarea mediului de afaceri şi disponibilitatea redusă a forţei calificate de muncă.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat – la conferinţa de prezentare a sondajului – că atunci când creditul finanţează investiţii eficiente, el contribuie la creşterea producţiei potenţiale. „În special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, accelerarea prudentă a motorului creditării ar reprezenta o mare oportunitate de a ne putea dezvolta sustenabil”.
Analiza de ţară BNR-BEI prezintă o serie de concluzii formulate în baza unor interviuri telefonice cu 476 de firme din România în perioada iulie-octombrie 2016. Ancheta face parte din Sondajul anual realizat de grupul BEI privind investiţiile şi finanţarea investiţiilor (EIBIS), desfăşurat la nivelul UE în rândul a 12.500 de firme, care colectează informaţii cantitative despre activităţile de investiţii ale IMM-urilor şi companiilor mari, despre cerinţele de finanţare ale acestora şi despre dificultăţile cu care se confruntă.
Banca Europeană de Investiţii este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, ai cărei acţionari sunt statele membre ale UE. Banca pune la dispoziţie finanţare pe termen lung pentru investiţii durabile în vederea promovării obiectivelor politicilor UE.