SUA stabilesc criteriile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții de vize din șase țări musulmane

Solicitanții de vize din șase țări cu populație majoritar musulmană trebuie să aibă o relație de familie apropiată cu o persoană din SUA sau legături oficiale cu o entitate din SUA pentru a fi admiși pe teritoriul Statelor Unite, potrivit criteriilor stabilite de Departamentul de Stat american, relatează joi Reuters.

În ceea ce se privește termenul de relație de familie apropiată acesta se referă la un părinte, un soț, un copil, un fiu sau fiică adulți, un ginere, o noră, dar și frați și surori vitregi și alte rude prin alianță, conform documentului distribuit către toate misiunile diplomatice americane și consultat de Reuters.

Documentul, inițial menționat de Associated Press, arată că relațiile de familie apropiate nu se referă și la “bunici, mătuși, unchi, nepoți, nepoate, veri, cumnați, cumnate și logodnici”.

De asemenea se precizează că orice relație cu o entitate din SUA “trebuie să fie oficială, documentată și formată în mod obișnuit, mai degrabă decât cu scopul evitării EO”, cu referire la ordinul executiv al președintelui Donald Trump din 6 martie care a blocat temporar intrarea în SUA a cetățenilor din șase state musulmane.

Documentul oferă îndrumări către reprezentanțele diplomatice americane despre cum ar trebui interpretată decizia de luni a Curții Supreme a SUA de punere parțială în aplicare a extrem de controversatului decret antiimigrație al președintelui Donald Trump, în așteptarea examinării lui la toamnă.

Hotărârea a fost anunțată în ultima zi a sesiunii anuale a Curții Supreme, instituție care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituției.

Această decizie de luni a Înaltei Curți este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui ordin executiv a fost suspendat de mai mulți judecători, în primă instanță și în apel.

Nu doar că magistrații Curții Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parțial, dar îi oferă președintelui american o șansă de a obține o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiție până acum în acest dosar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + 3 =