SUPER PATRONI

view-saint-germainPATRONI EDUCATI

La o cafenea din Nisa, clienţii nepoliticoşi plătesc mai mult pentru o cafea decât cei amabili.  Managerul unei cafenele franţuzeşti a hotărât să-şi pedepsească clienţii nepoliticoşi, după ce mai mulţi angajaţi s-au plâns de acuzele răutăcioase şi lipsa bunului-simţ al oaspeţilor care le calcă pragul.

La cafeneaua La Petite Syrah din Nisa, cei care doresc să bea o cafea şi rostesc cele două cuvinte magice, „te rog“, trebuie să scoată din buzunar 4.25 euro. Iar dacă în formula de cerere apare şi salutul, oaspeţii ajung să se bucure de băutura lor contra sumei de 1.4 euro. Dacă, în schimb, clienţii uită „parola“, preţurile produselor cresc pe nesimţite.

Fiecare dovadă de impoliteţe este pedepsită cu o suprataxă la nota de plată, motiv pentru care, oaspeţii morocănoşi ajung să plătească şi şapte euro pentru o licoare neagră, relatează publicaţia „Daily Mail“.

Managerul Fabrice Pepino a declarat că angajaţii săi s-au săturat de clienţii nepoliticoşi, aşa că a fost nevoit să ia o decizie mai puţin obişnuită şi să taxeze obrăznicia. „Totul a început ca o glumă, deoarece, la prânz, oamenii veneau foarte stresaţi şi chiar erau nepoliticoşi când comandau cafea“, a explicat Pepino. Amuzaţi de metoda practicată, clienţii s-au văzut nevoiţi să-şi joace rolul şi să respecte regulile din codul Bunelor Maniere. Pepino a recunoscut că încă nu a aplicat noile preţuri, dar oamenii sunt mai relaxaţi dupa ce văd anunţul şi zâmbesc. Clienţii sunt avertizaţi asupra politicii de preţuri practicată.french-cafe-rudeness

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 5 =