Sute de câini din rasa Bulldog au defilat în Mexic în încercarea de a intra în Cartea Recordurilor

Peste 950 de câini din rasa Bulldog englez au defilat duminică, alături de stăpânii lor, pe străzile din Ciudad de Mexico, în încercarea de a obține un loc în Cartea Recordurilor, informează AFP.

Unele dintre ele cu ochelari de soare, altele îmbrăcate în culorile drapelului mexican, însă mereu cu limba scoasă, patrupedele au mărșăluit pe Paseo de la Reforma, artera principală din capitala țării.

Potrivit autorităților, la eveniment au luat parte și circa 2,000 de persoane, arată Fox 5.

Numărul de exemplare de Bulldog strânse la acest eveniment ar fi suficient pentru a doborî recordul precedent, de 800 de câini din această rasă, însă datele trimise la comisa Guinness World Records vor trebui analizate în vederea omologării.

“La nivel mondial, suntem primul club de Bulldog care adună peste 950 de (exemplare de — n.r.) Bulldog englez”, a declarat presei Erick Hernandez, președinte Club Bulldog Mexico.

Bondocii Bulldogi englezi sunt considerați “câini agresivi și leneși, dar ei sunt exact opusul — sunt o iubire, o iubire!”, după cum a exclamat Gabriela Perez, proprietara unuia dintre animalele care au luat parte la cea mai mare plimbare de Bulldogi.

“Este o rasă incredibilă. Foarte afectuoasă. Mulți oameni cred că sunt agresivi, dar adevărul este că este o rasă foarte nobilă și foarte blândă”, a declarat o altă proprietară, Ana Belen Noriega, conform Fox 5.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 1 =