Cel mai scurt zbor comercial cu avionul durează doar 90 de secunde. Aeronava zboară de pe insula Westray pe insula Papa Westray din Scoţia. Iar dacă vântul este favorabil, avionul stă în aer doar 57 de secunde.
Distanţa dintre cele două insule este de doar 2,7 kilometri, iar avionul zboară doar cu un singur pilot şi opt pasageri, scrie Quartz.com
Pe lângă faptul că Loganair operează cel mai scurt zbor cu avionul din lume, firma se ocupă şi de singurul zbor comercial în care aeronava aterizează pe nisip.
Cursa aeriană între Westray şi Papa Westray, Scoţia, este operată din anii ’60, iar cei care călătoresc pe această rută sunt membrii consiliului de educaţie al Insulei Oarkley personal medical şi pacienţi ai Scottish National Health Service.
Pe insula Papa Westray locuiesc 70 de persoane, iar aici se găsesc nu mai puţin de 60 de situri arheologice. Din 2011, din ce în ce mai mulţi turişti vin în această regiune, iar Loganair efectuează două zboruri pe săptămână din Orkney în Papa Westray. Zborul între Westray şi Papa Westray durează în medie 2 minute, însă în condiţii ideale de vânt se poate coborî sub 50 de secunde. Preţul unui bilet este de 22 de euro, scrie Airlinestravel, dar despre taximetristul solicitat sa mearga un milimetru, cititi aici.