Taylor Swift și-a șters toate conturile de pe rețelele de socializare

Taylor Swift, una dintre cele mai populare celebrități de pe rețelele de socializare, și-a șters toate conturile de pe aceste platforme online, vineri, generând o veritabilă frenezie în rândul fanilor ei, care au început să lanseze pe internet o gamă vastă de speculații, potrivit cărora cântăreața ar fi fost victima unui act de piraterie cibernetică, s-ar pregăti pentru a lansa un nou album sau ar dori să se “reinventeze”, informează Reuters.

Taylor Swift, care are 85 de milioane de admiratori pe Twitter și 102 de milioane de admiratori pe Instagram, și-a șters toate fotografiile de pe Instagram, mesajele de pe Tumblr și imaginea de profil de pe contul ei de pe Facebook, alături de toate mesajele publicate înainte de decembrie 2015 pe această rețea de socializare.

Artista și-a șters, de asemenea, toate mesaje publicate în ultimii ani pe Twitter, iar site-ul ei oficial prezintă imaginea unui ecran negru.

“Mi-e frică să mă duc la culcare din cauza lui Taylor Swift. Dacă lansează un cântec nou?”, a scris pe Twitter unul dintre fanii cântăreței, Anu.

Agentul de presă al cântăreței Taylor Swift nu a răspuns solicitărilor transmise de agenția de presă Reuters referitoare la furnizarea unor explicații și comentarii despre gestul artistei. Vedeta americană, care a avut parte de două săptămâni dificile, a pus capăt la începutul lunii august absenței sale de șase luni din spațiul public, după ce s-a prezentat într-un tribunal pentru a depune mărturie într-un proces intentat unui DJ, în Denver, Colorado.

Taylor Swift, în vârstă de 27 de ani, a primit, luni, despăgubirea simbolică de 1 dolar pe care o solicitase, după ce un juriu federal din Denver l-a găsit vinovat pe un DJ de radio, acuzat că a atins-o pe artistă în zona feselor, în timpul unei ședințe fotografice din 2013.

Mărturia ei a fost aplaudată de fani și organizațiile pentru drepturile femeilor, care au considerat că depoziția vedetei americane a readus în atenția societății chestiunea agresiunilor sexuale. După proces, Taylor Swift a făcut o donație unei asociații care militează împotriva violenței sexuale, Joyful Heart Foundation.

Vineri, unii dintre fanii ei au lansat speculația potrivit căreia Taylor Swift, al cărei cel mai recent album, “1994”, a fost lansat în 2014, a dorit să își șteargă conturile de pe rețelele de socializare întrucât s-ar pregăti să lanseze un nou material discografic.

Alții au spus că vedeta a fost victima unui atac al piraților cibernetici, iar alți fani sunt de părere că renumita cântăreață plănuiește o schimbare totală a imaginii sale publice.

“M-am trezit literalmente în urmă cu 7 minute într-o lume fără Taylor Swift”, a scris un fan, Jordyn, pe Twitter.

“Este pe cale să apară o nouă eră sau ea a fost victima piraților online?”, s-a întrebat un alt fan, plin de confuzie, folosind hashtagul TaylorSwiftNow.

De obicei omniprezentă pe rețelele de socializare și pe covorul roșu la diverse gale organizate de industria de divertisment americană, Taylor Swift a renunțat la aparițiile sale publice la începutul acestui an, după o relație intens mediatizată, dar de scurtă durată, în vara anului 2016 cu actorul britanic Tom Hiddleston și dispute cu Kim Kardashian, Kanye West și Katy Perry.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + 1 =