Tehnologia circuitelor flexibile de la Tesla ar putea aduce schimbări majore pentru companiile care produc cablaje sau alte produse electrice. O companie specializată în producția de cablaje, numită Lear Corporation, a fost ținta unor comentarii aprinse privind modul în care tehnologia circuitelor flexibile va afecta pe viitor cererea de cablaje și cabluri.
În timpul unei prezentări privind veniturile și profitabilitatea, Chris McNally, un analist de la Evercore ISI, a întrebat dacă circuitele flexibile ar putea reduce dimensiunea și volumul cablajelor atât de mult încât să afecteze afacerile Lear. Frank Orsini, un director de la compania Lear, nu s-a arătat afectat de potențialul impact.
Circuitele flexibile și diferitele lor aplicații în industria auto nu este ceva nou pentru Lear. Acestea au mai fost folosite și în trecut. Tehnologia este în portofoliul companiei. Este însă o tehnologie mai scumpă decât cablajele tradiționale, mai adaugă Orsini. Ceea ce fac ei însă în această industrie este optimizarea arhitecturii, ei nu văd rostul eliminării cablajelor sau reducerii volumului acestora. Cablurile sunt o cale foarte sigură de conectare a semnalelor și a comunicațiilor de date într-un vehicul.
Astfel că, în timp ce circuitele flexibile pot afecta pe viitor producția de cabluri, unii directori ai companiei cred că nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Circuitele flexibile sunt practic sisteme de circuite care pot fi împachetate și transformate în diferite forme. La final se obține reducerea drastică a numărului de cabluri și cablaje necesare unui proiect bazat pe circuite electrice, cum ar fi un vehicul electric.
Toate aceste discuții le putem lua ca un alt mod prin care compania încearcă să promoveze producția de vehicule electrice. Tesla are deja un impact major asupra pieței auto, iar producători renumiți de automobile precum BMW Group sau Volvo îi urmează exemplul.
http://www.teslarati.com/teslas-flex-circuit-spark-changes-evs/