Tesla Semi și Roadster s-ar baza pe o invenție în domeniul bateriilor

Elon Musk și Tesla au făcut declarații foarte îndrăznețe cu privire la conceptele Tesla Semi și Tesla Roadster. Cei care înțeleg tehnologia actuală a bateriilor s-au scărpinat atunci în cap pentru a pute as-și dea seama cum va reuși compania să livreze vehicule cu specificațiile promise. Iar singura concluzie este că anunțurile se bazează pe un progres tehnologic în domeniul bateriilor care încă nu a fost anunțat oficial.

Musk spune că Tesla Semi va fi capabil să transporte peste 36 de tone pe o distanță de până la 800 de kilometri și va putea fi reîncărcat în 30 de minute pentru o călătorie de 650 de kilometri. Aceste specificații ar revoluționa industria transporturilor rutiere de mărfuri. Cât pentru Tesla Roadster, acesta promite un timp de accelerare de 1,9 secunde de la 0 la 100 de kilometri, ceea ce ar pune la respect oricare din supercar-urile lumii, iar autonomia sa estimată de 1000 de kilometri va fi de două ori mai are decât a oricărui vehicul produs în prezent.

Cu toate acestea, experții din industrie pun la îndoială specificațiile anunțate de CEO-ul Tesla, Elon Musk, precum și capacitățile de încărcare asociate, spunând că astfel de cifre încalcă flagrant proprietățile fizice ale oricărei tehnologii actuale.

Potrivit celor de la Bloomberg, analiștii lor din cadrul departamentului de New Energy Finance subliniază faptul că specificațiile anunțate pentru Tesla Semi vor necesita o capacitate a bateriei între 600 și 1000 de kilowați-oră (6-10 ori mărimea celui mai mare pachet de baterii de pe Tesla Model S). Folosind tehnologia actuală, un pachet de baterii de 800 kWh ar cântări peste 4,5 tone și ar costa cel puțin 100.000 de dolari. Acest preț este doar pentru pachetul de baterii, iar Tesla spune că prețul întregului vehicul va porni de la 150.000 USD. Pare să fie foarte clar faptul că Tesla se bazează pe scăderea semnificativă a prețului bateriilor pentru a putea să lanseze pe piață camionul electric, în condițiile promise anterior. Primele camioane Tesla Semi nu vor ajunge pe piață mai devreme de finalul anului 2019, mai adaugă cei de la Bloomberg. Chiar și atunci producția va începe într-un ritm foarte lent. Majoritatea operatorilor de flote vor vrea să testeze camioanele înainte să facă acest pas. Până ce compania va primi comenzi mari, bateriile vor ajunge bineînțeles să coste mult mai puțin ca și în prezent.

Nu este vorba doar despre capacitatea bateriilor care îi face pe analiști să pună la îndoială spusele lui Musk. Acesta susține că Tesla Semi va fi capabil de o reîncărcare de 30 de minute care să ofere în urma ei o autonomie de 650 de kilometri, ceea ce ar însemna existența unui sistem de încărcare de 10 ori mai puternic decât Supercharger-ul care îl au acum, el fiind chiar și astăzi mult mai puternic decât orice altceva din industria vehiculelor electrice.

Tesla Semi and Roadster could be relying on a “battery breakthrough”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

28 + = 37