Test rapid pentru virusul HIV

Până acum în Germania nu a existat nici un fel de posibilitate de efectuare a unui test HIV la domiciliu. Iar pentru că multă lume se teme de o vizită la doctor, situația ar putea să se schimbe.

În Germania testele HIV pentru acasă ar putea fi în curând legale. În Europa se pot cumpăra doar de puțin timp teste cu răspuns rapid, care se pot procura la fel de ușor ca și testele clasice, fiind la fel de precise, spune Susanne Wackers, secretar la Ministerul Federal al Sănătății. În prezent ministerul analizează dacă această modificare poate afecta testele anterioare. Până acum testele rapide de HIV se puteau vinde în Germania doar de către medici, de către laboratoare specializate sau autorități. În Marea Britanie și Franța ele se pot utiliza și la domiciliu de ceva vreme.

Grupurile germane de ajutorare a bolnavilor de SIDA vor să obțină în acest an o aprobare pentru livrare a acestora în farmaciile germane și în centrele de consiliere. Printr-un test care se poate efectua la domiciliu se poate ajunge și la oamenii care din rușine sau frică nu se prezintă la medic în timpu util, spune Holger Wicht, purtător de cuvânt al Deutschen Aids-Hilfe în Berlin.

După cele mai recente cifre prezentate de Institutul Robert Koch (RKI), pentru anul 2015 au fost diagnosticate în Germania fix 3900 de persoane infectate cu virusul HIV. La 1200 dintre acestea momentul infecției s-a petrecut cu peste patru ani înainte de diagnostic, deci boala se află într-o stare avansată de afectare a sistemului imunitar. După estimările RKI, în Germania trăiesc în total 12.600 de persoane care nu știu că sunt infectate cu acest virus. Majoritatea dintre aceștia sunt bărbați homosexuali. Virusul HIV afectează însă și persoane heterosexuale, atât bărbați, cât și femei.

http://www.n-tv.de/wissen/Ministerium-prueft-HIV-Tests-fuer-zu-Hause-article19829104.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − 33 =