Thailanda vrea să construiască un nou turn de observație, care urmează să atingă o înălțime de aproape 460 de metri. Imensa construcție ar reprezenta cea mai înaltă clădire din țară și un simbol al acesteia. Chiar și răposatul rege a jucat un rol important în acest proiect.
Un turn de observație în Bangkok cu o înălțime de 459 de metri urmează să fie noul simbol al Thailandei. Turnul urmează să fie cea mai înaltă clădire din țară și a doua ca înălțime din Asia, anunță purtătorul de cuvânt al guvernului, Sansern Kaewkamnerd. Construcția turnului a fost convenită de guvern pentru suma de 119 milioane de euro și urmează să aibe loc în apropierea fluviului Chao Phraya. Sansern a declarat că proiectul a fost demarat din motive economice.
În loc de magazine, în turn sunt planificate expoziții cu teme sociale, care au fost plănuite inițial de regele Bhumibol Adulyadej, decedat în octombrie 2016. Prețul de intrare este de circa 19 euro pentru turiști și 10 euro pentru vizitatori locali, iar sumele strânse vor fi donate către organizații caritabile. Este însă neclar când va începe construcția simbolului ce va atrage turiștii către Bangkok.
Capitala Thailandei este obișnuită cu astfel de construcții, până acum clădirea MahaNakhon, ce prezintă o înălțime de 313 metri, a fost cea mai înaltă clădire din țară. Aceasta a fost dată în folosință anul trecut.
http://www.n-tv.de/reise/Thailand-plant-neuen-XXL-Aussichtsturm-article19910560.html