Ticketing digital pe trenurile din Germania

Conducerea din Germania a Deutsche Bahn vrea sa desfiinteze, in urmatorii ani, biletele traditionale de tren. Alternativa nu este online-ticket, ci un sistem digital. „In viitor, nu va mai fi nevoie de un bilet de calatorie. Trenul poate recunoaste, prin telefonul mobil al pasagerului, ca acesta s-a urcat in tren“, a spus duminica seful Cailor Ferate germane, Richard Lutz, publicatiei Bild am Sonntag.

„Deindata ce pasagerul a coborat, handy-ul inregistreaza asta – si calculeaza automat valoarea calatoriei“, a explicat el. Proiectul se afla inca in stadiu experimental, insa Lutz e optimist, deoarece infrastructura WLAN necesara implementarii acestuia exista deja. „Cred ca aceasta aplicatie va fi dezvoltata bucata cu bucata, in urmatorii ani“.

Cu privire la masivul atac cibernetic de vineri, care a vizat cca 200.000 de calculatoare private, dar si din firme si institutii, Richard Lutz a a spus ca Deutsche Bahn nu a fost afectata, „securitatea traficului feroviar fiind garantata in orice moment“. Acest lucru s-ar datora echipei de Cyber-Security, precum si sistemelor de avertizare timpurie, de care dispune compania.

Cu toate acestea, Deutsche Bahn anunta „o ofensiva de securitate“, prin masiva extindere a retelei sale de supraveghere video. In bugetul pentru acest an dedicat sporirii securitatii au fost deja cuprinse 40 de gari, intre care noua in Berlin, precum si garile centrale din Düsseldorf, Essen, Hamburg si Dortmund.

Pana la sfarsitul lui 2017, Lutz anunta ca bugetul va fi suplimentat cu 10 milioane de euro, pentru ca o mie de gari sa fie dotate cu inca 7.000 de camere video. In conditiile in care si Germania a fost tinta unor atacuri teroriste in ultimii doi ani, populatia indica o nevoie crescanda de securitate in locurile publice.

Prin urmare, masurile de Big Brother din garile germane nu mai surprind pe nimeni, acceptarea unei astfel de masuri fiind de la sine inteleasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

92 − = 90