Tom Cruise și-a rupt glezna pe platourile de filmare; producția ”Mission: Impossible 6” a fost întreruptă

Tom Cruise și-a rupt glezna pe platourile unde se turna viitorul film ”Mission: Impossible 6”, evenimentul ducând la suspendarea filmărilor pe perioada recuperării actorului american cunoscut pentru faptul că-și realizează singur mare parte dintre cascadorii, informează Reuters citând un anunț publicat miercuri de Paramount Pictures.

În ciuda accidentului, data stabilită pentru lansarea în cinematografe a filmului — una dintre cele mai importante francize ale Viacom — rămâne aceeași, 27 iulie 2018, a precizat Paramount.

Cruise, în vârstă de 55 de ani, a fost văzut într-o înregistrare video publicată pe site-ul specializat în știri mondene TMZ încercând să sară între acoperișurile a două clădiri înalte și lovindu-se cu putere de un zid. Incidentul a avut loc în weekend, în timpul filmărilor din Londra. Ulterior, el a fost observat plecând de pe platourile de filmare șchiopătând.

”În timpul producției celui mai recent film ”Mission: Impossible”, Tom Cruise și-a rupt glezna interpretând o cascadorie. Producția va fi întreruptă cât timp Tom se recuperează”, se arată în anunțul Paramount. ”Tom dorește să vă mulțumească tuturor pentru griji și susținere și abia așteaptă să împărtășească filmul cu toată lumea, vara viitoare”, mai scrie studioul.

Paramount nu a precizat cât timp va fi întârziată producția peliculei. Potrivit publicației hollywoodiene Variety, filmările ar putea fi întrerupte între șase săptămâni și trei luni, cât timp Cruise se recuperează. De asemenea, Variety a scris că actorul american s-ar fi rănit și la șold.

Filmul, a șasea parte din seria “Mission: Impossible”, este regizat de Christopher McQuarrie și îi mai are în distribuție pe Henry Cavill, Rebecca Ferguson, Angela Bassett și Alec Baldwin.

Christopher McQuarrie a declarat pentru revista Empire într-un interviu publicat miercuri că actorul este într-o ”stare foarte bună” după rana suferită. Regizorul a povestit cum Cruise interpreta o cascadorie din mai multe încercări în care trebuia să se lovească cu putere de zidul unei clădiri, să ajungă pe un acoperiș și să se lase în genunchi. În timpul celei de-a patra încercări, Cruise ”a lovit clădirea la un unghi ușor diferit” și și-a rupt glezna dreaptă. ”A știut în secunda în care s-a lovit de clădire că glezna era ruptă”, a spus McQuarrie precizând că nu știe cât timp va dura întreruperea filmărilor.

”Mission: Impossible — Rogue Nation” în care Cruise a reluat rolul agentului Ethan Hunt a atins încasări de peste 680 de milioane de dolari în 2015, conform BoxOfficeMojo.com, precizează sursa citată.

Nu se cunoaște momentan dacă evenimentul petrecut pe platourile de filmare ale ”Mission: Impossible 6” ar putea cauza probleme filmărilor la mult așteptata continuare a hit-ului din 1986 ”Top Gun”, programată să fie lansat în cinematografe în iulie 2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =