TROICA GRECIEI

  • ALeqM5iqaPIoyGz1JpZEwz3HlExFtGHBdwTroika dă liber ajutorului pentru greci

Încă o dată Grecia se luptă din greu cu Troika pentru mai multe miliarde de euro în ajutor. Acordul nu necesită efectuarea de noi eocnomii. Rămâne însă neclar dacă aceasta este ultima transă de ajutor. Cu toate acestea, vin cuvinte de avertizare din partea OCDE pentru această politică.

 

După luni de lupte și negocieri, creditorii au ajuns la un consens privind noul ajutor pentru țara lovită de criză din zona euro, Grecia. În curând vor ajunge la Atena 10,1 miliarde de euro. Ministrul de finanțe grec, Yannis Stournaras a spus că a fost cel mai greu audit pe care l-a avut până acum. Concluzia auditului de o lună din partea UE, Fondului Monetar Internațional și a Băncii Centrale Europene este o condiție prealabilă pentru acordarea de fonduri de ajutor pentru Atena. Acest acord trebuie să fie autorizat și de către miniștrii de finanța ai zonei euro. Între timp, Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OCDE) se teme de consecințele sociale pe care criza economică și financiară actuală le poate avea pe termen lung.

Primul ministru grec Antonio Samaras a declarat că nu vor exista măsuri de austeritate. Eforturile de reformă economică s-ar prăbuși astfel. Țara trebuie modernizată. Iar Grecia va fi o țară nouă. S-a promis că se va încerca păstrarea țării în zona euro. Iar promisiunea a fost ținută.

 

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Troika-gibt-Griechen-Hilfen-frei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × = 24