Trump a câştigat pentru că numele său a fost primul pe buletinele de vot din statele cheie?

Un politolog crede că un motiv extrem de simplu explică victoria surprinzătoare a lui Donald Trump, după ce numele său a fost primul înscris pe buletinele din mai multe state cheie în alegerile prezidenţiale din SUA, relatează BBC.

Jon Krosnick şi-a petrecut ultimii 30 de ani cercetând modul în care alegătorii votează şi susţine că cel puţin doi preşedinţi americani au câştigat alegerile pentru că numele lor au fost primele înscrise în acele state cheie, unde un număr foarte mic de sufragii au făcut diferenţa.

”Cei mai mulţi dintre alegătorii republicani fac parte din electoratul tradiţional al republicanilor, iar cei mai mulţi dintre alegătorii democraţiu fac parte din electoratul democrat”, explică James Tilley, un profesor de ştiinţe politice de la Universitatea Oxford.

Însă, Tilley susţine că o minoritate a alegătorilor sunt uşor de influenţat de primul nume pe care-l văd pe buletinul de vot.

”Există o tendinţă umană de a alege primul nume listat pe un buletin de vot, iar asta a dus timp de ani la o creştere medie de 3% pentru candidaţii înscrişi în diferite curse electorale sau state”, declară Krosnick, care predă ştiinţe politice la Universitatea Standford.

Politologii susţin că acesta este aşa-numitul efect ”al celui dintâi” şi are cel mai mare impact asupra alegătorilor neinformaţi.

”Dacă te simţi neinformat şi totuşi obligat să votezi – sau dacă nu ştii dacă ar trebui să votezi pentru Hillary Clinton sau Donald Trump. Într-un scrutin extrem de strâns, acest efect este decisiv, iar asta s-a întâmplat în state precum Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin”, explică Krosnick.

Tocmai în acele state în care miliardraul republican a câştigat la o diferenţă de mii de voturi, numele său era primul pe buletine.

În 2002, o instanţă a anulat rezultatele unor alegeri locale,după ce magistraţii au ascultat o mărturie despre efectul ”celui dintâi” şi au hotărât că decizia de a lisat un candidat înaintea altuia pe buletinul de vot a fost intenţionată şi nedreaptă.

”Candidaţii a căror nume de familie încep cu literele alese la sfârşitul loteriei au de dus o luptă mai grea. Ei nu vor avea niciodată avantajul de a fi primii pe buletinele de vot”, explică Krosnick.

Există numeroase cazuri în care efectul ”celui dintâi” a influenţat rezultatele finale ale unor alegeri.

În 2008, Hillary Clinton l-a bătut în mod surprinzător pe Barack Obama în alegerile primare din New Hampshire.

Profesorul Michael Traugott de la Universitatea Michigan crede că ordinea numelor a ajutat-o pe Clinton să adune câteva voturi în plus faţă de Obama, care era printre ultimii pe lista Partidului Democrat.

Efectul ”celui dintâi” poate influenţa inclusiv sondajele de opinie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 3