SUA și China stau în pragul unui conflict comercial: potrivit unor persoane apropiate Casei Albe, președintele american Donald Trump are în vedere impunerea de sancțiuni comerciale Republicii Populare. De ajutor va fi o lege care este deja în vigoare în Japonia.
Conflictul comercial dintre SUA și China ar putea să ia amploare pe măsură ce se pare că președintele american are în vedere implementarea de măsuri punitive împotriva Republicii Populare. El se gândește să îl însărcineze pe diplomatul comercial american Robert Lighthizer cu cercetări în domeniul practicilor comerciale de la Beijing, pe baza unei legi din anii 70.
Acest lucru ar permite președintelui să impună unilateral tarife punitive sau alte tipuri de restricții, pentru a proteja SUA de practicile neloiale ale altor state. O decizie ar putea sosi deja în această săptămână, spune reprezentantul american al guvernului, care a dorit să rămână anonim. Washington-ul acuză Beijing-ul, printre altele, de furt de proprietate intelectuală și prețuri de dumping în cazul exporturilor de oțel.
Guvernul american caută în prezent modalități de a-și poziționa mai bine economia față de concurenții străini. Pentru acest lucru sunt luate în considerare măsuri de creștere a taxelor de import și modificări fiscale pentru a îngreuna importurile, precum și practici anti-dumping și modalități guvernamentale de atac împotriva importului de anumite bunuri, precum oțel.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Trump-erwaegt-Sanktionen-gegen-China-article19964812.html