Tuifly nu are soluții la problemele provocate de un număr mare de angajați care au cerut concediu medical. Din contră, după întârzieri masive compania ia decizia de a anula zborurile pe numeroase legături. Compania apelează la raționamentul angajaților.
Air Berlin a trebuit să reducă un zbor din douăzeci în această miercuri. Afectate sunt astfel 32 de zboruri dintr-un total de 696, anunță compania. Motivul este lipsa de personal de la Tuifly, unde un număr semnificativ de angajați și-au luat spontan concediu, o treime din flota Tui zboară cu echipajul de la Air Berlin.
Chiar și la Tuifly au fost anulate 20 de zboruri. Din 99 de zboruri prevăzute au fost anulate azi 75 dintre acestea și o parte din legăturile Tuifly au fost deservite prin ajutorul partenerilor, anunță la Hannovra operatorul de zboruri de vacanță. Deja din ultimele două zile au existat întârzieri în decolarea avioanelor Tuifly, pentru că mai mulți membri ai echipajului s-au anunțat ca fiind bolnavi.
Compania recomandă clienților să verifice pe pagina lor de internet starea actuală a zborurilor lor. În afară de asta există o linie telefonică dedicată acestei situații. Aceste îmoblnăviri subite ale personalului de la Tuifly face extrem de dificilă informarea la timp a tuturor clienților afectați și oferirea către aceștia a unor alternative.