Tunisia anuleaza un decret din 1973 care interzicea casatoria femeilor cu barbati care nu erau musulmani

Tunisienele musulmane se vor putea de acum casatori in tara lor cu cetateni care nu sunt musulmani, in conditiile in care o circulara ministeriala care bloca aceste casatorii a fost anulata, a anuntat joi purtatorul de cuvant al presedintiei, citat de AFP.

“Toate textele legate de interdictia casatoriilor tunisienelor cu un strain, respectiv circulara din 1973 si toate textele similare, au fost anulate. Felicitari femeilor din Tunisia pentru consacrarea dreptului la libertatea de a-si alege sotul”, a scris pe Facebook Saida Garrach.

In 13 august, presedintele Beji Caid Essebsi a anuntat ca a cerut guvernului sa retraga o circulara datand din 1973 si care impiedica casatoria tunisienelor musulmane cu cetateni nemusulmani.

In cazul in care o tunisiana se casatorea cu un cetatean nemusulman si dorea ca aceasta casatorie sa fie recunoscuta in Tunisia, trebuia sa prezinte un certificat de convertire la islam a acestuia.

Tunisia este considerat un pionier in lumea araba in ce priveste drepturile femeilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

88 − = 86