Uber a avut pierderi de peste 700 de milioane de dolari în primul trimestru. Directorul financiar al companiei pleacă

Uber Technologies Inc şi-a redus pierderile la 708 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 28% de la nivelul de 991 milioane de dolari raportat pentru perioada corespunzătoare a anului trecut, în condiţiile în care veniturile companiei au crescut cu 18% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, la 3,4 miliarde de dolari, un nou record în cei opt ani de activitate.

Uber a anunţat, totodată, plecarea directorului financiar executiv Gautam Gupta, care a demisionat cu efect din luna iulie. Gupta va lucra la un alt startup din Silicon Valley, a precizat Uber. Gupta se alătură valului de demisii de la vârful Uber din ultimele câteva luni, pe fondul controverselor în care a fost implicată compania.

În încercarea de a-şi restructura conducerea şi de a face schimbări în cultura companiei, Uber a creat postul de director executiv de operaţiuni, pentru care caută candidaţi de mai multe săptămâni. Odată cu demisia lui Gupta, compania are nevoie şi de un nou director financiar care va fi responsabil, cel mai probabil, şi de listarea la bursă.

Marţi, Uber l-a dat afară pe Anthony Lewandowski, şeful proiectului de maşini autonome al companiei, care a refuzat să se supună unui ordin judecătoresc care îi cerea să pună la dispoziţia instanţei o serie de documente de interes pentru soluţionarea litigului intentat Uber de Waymo, divizia de maşini autonome a Alphabet, compania-mamă a Google.

Uber nu este listată la bursă, astfel că nu este obligată să facă raportări financiare periodice. Compania şi-a făcut un obicei din a prezenta date punctuale privind perfomanţele financiare şi din a confirma astfel de informaţii apărute pe surse în presă.

“Scăderea pierderilor noastre în primul trimestru ne aşează pe o traiectorie bună spre profitabilitate”, a declarant un purtător de cuvânt al Uber, citat de Reuters.

La sfârşitul anului trecut, valoarea de piaţă a Uber era estimată la 70 de miliarde de dolari.

Compania este prezentă din 2015 şi pe piaţa din România, unde are peste 300.000 de utilizatori în Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 4 = 3