Ucraina și Rusia lasă deoparte disputa gazelor

60201578

Ucraina și Rusia lasă deoparte disputa gazelor

Ucraina are nevoie urgentă de gaze naturale: cel puțin două miliarde de metri cubi sunt necesari în iarna ce urmează. Iar cel mai important furnizor este Rusia, care ultima dată a sistat importul, dar cu care se pare că s-a ajuns acum la o înțelegere.

Ucraina are ca cel mai important furnizor de gaze naturale țara vecină Rusia, cu care se pare că ajuns acum la un acord. Reprezentanții ambilor părți s-au întâlnit la Bruxelles, pentru a pune pe picioare așa numitul acord-de-iarnă.

Au participat ministrul rus al energiei, Alexander Novak, colegul său ucrainian Vladimir Demchishin, șeful furnizorului ucrainian de stat, Naftogaz, Andrei Kobolev și șeful concernului de stat rusesc, Alexei Miller.

Ambele părți s-au pus deja de acord de la mijlocul lunii septembrie asupra pachetului. Detalii precum perioada de timp, prețuri sau condiții de livrare sunt încă negociate. Comisia Uniunii Europene mediază între timp acest conflict. La scurtă vreme înainte de începerea consultărilor, Gazprom a setat deja o clauză de “Take or Pay” în contractul corespunzător cu Ucraina, care ar putea avea ca perioadă de derulare din octombrie și până la finalul lunii martie. Asta a raportat agenția Interfax citând o scrisoare a concernului ucrainian de stat, Naftogaz.

Clauza obligă Ucraina să cumpere minim 41,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale în fiecare an din țara vecină. Altfel Kiev-ul va achita o amendă foarte mare. Ucraina are nevoie de cel puțin încă două miliarde de metri cubi de gaze pentru iarna ce urmează. Fosta republică sovietică încearcă de ani de zile să se deconecteze de la importurile rusești de gaze.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Ukraine-und-Russland-legen-Gas-Streit-bei-article16016071.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =