Guvernul federal german vrea să mențină pe linia de plutire compania aeriană Air Berlin, cu ajutorul unui credit în valoare de 150 de milioane de euro. Cei de la Bruxelles pun anumite condiții pentru acordarea creditului, dar sunt în favoarea acestuia.
Comisia UE a deschis calea pentru un credit guvernamental controversat în valoare de 150 de milioane de euro pentru compania aeriană Air Berlin aflată în insolvență. Plata este conformă cu legislația UE, declară autoritățile de la Bruxelles. Prin urmare, compania aeriană va putea să se descurce lunile următoare, până ce se va găsi un investitor.
Guvernul federal german și Air Berlin au salutat această decizie. Autoritățile de la Bruxelles au demonstrat încă o dată că pot lua rapid decizii atunci când este cu adevărat nevoie, a anunțat Ministrul Federal al Eocnomiei, Brigitte Zypries. Frank Kebekus, administrator al Air Berlin, a declarat că această decizie a autorităților europene dă un semnal favorabil pentru căutarea de investitori.
Air Berlin, companie afectată de pierderi masive, a cerut deschiderea procedurii de insolvență chiar în mijlocul sezonului estival, în administrare proprie. De atunci compania aeriană a renunțat la oferta sa pe distanțe lungi, pasagerii au trebuit să se îndrepte către alți operatori. Comisia UE a anunțat că prin acest credit se va putea asigura o restructurare ordonată a Air Berlin, fără a distorsiona în mod nejustificat concurența.
Decisiv va fi faptul că împrumutl va fi plătit doar în tranșe. Compania aeriană trebuie să își prezinte situația financiară în fiecare săptămână. Noile linii de credit vor fi eliberate doar atunci când toate fondurile vor fi epuizate. Germania trebuie astfel să se asigure că împrumutul a fost rambursat integral sau Air Berlin prezintă un plan de decontare.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/EU-genehmigt-Staatshilfen-fuer-Air-Berlin-article20016514.html