UE aprobă noul program de cumpărare-obligaţiuni al BCE

_80256148_458503272

UE aprobă noul program de cumpărare-obligaţiuni al BCE

Un avocat de top al Uniunii Europene a declarat că programul de cumpărare- obligațiuni al Băncii Centrale Europene este legal. Avocatul general Cruz Villalon a declarat că programul BCE, Tranzacții Monetare Simple (OMT) este compatibil, în principiu, cu legislația UE.
Însă, în cazul în care programul este pus în aplicare, compatibilitatea acestuia va depinde de îndeplinirea anumitor condiții.

Cumpărarea de obligaţiuni are ca scop evitarea scăderii monedei euro, dar s-a confruntat cu o provocare legală din partea Germaniei. Anunțat în 2012, planul OMT nu a fost niciodată pus în practică, deși a contribuit la refacerea încrederii în piețele din zona euro.

Cu toate acestea, cu zona euro care se confruntă cu amenințarea de deflație și recesiune, există o presiune tot mai mare asupra BCE pentru a începe un program separat de relaxare cantitativă (injectarea de lichiditate in piata prin cumpararea de active in conditiile unei rate de dobanda de politica monetara zero), ceea ce ar implica inceputul unei operațiuni legată de achiziții şi similară cu OMT.

http://www.bbc.com/news/business-30810137

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × 1 =