UE impune noi taxe anti-dumping pentru importurile de oțel din China

Comisia Europeană (CE) a introdus vineri taxe antidumping definitive după investigarea unor companii chineze, transmit AP și Reuters.

Yangzhou Chengde Steel Pipe Co va plăti taxe anti-dumping de 29,2%, în timp ce Hubei Xinyegang Special Tube Co taxe de 54,9%.

“Acesta este un exemplu clar al modului în care folosim instrumentele disponibile de apărare a comerțului pentru a rezolva problema importurilor abuzive de oțel”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Comisia Europeană a impus taxe anti-dumping unor produse de oțel din China, cum ar fi platbandele de oțel laminate la rece și produse de oțel inoxidabil.

Comentând impunerea taxelor, ministrul comerțului din China a declarat că a cerut UE să respecte reglementările Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și a dat asigurări că este dispus să colaboreze cu forul comunitar pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sectorul oțelului.

În ianuarie, Comisia Europeană a introdus taxe antidumping pentru importurile de țevi și fitinguri din oțel inoxidabil provenite din China și Taiwan pentru a-și proteja industria siderurgică afectată de supracapacitățile mondiale.

Produsele vizate sunt utilizate în industriile: petrochimică, pregătirea alimentelor, construcții navale, producție de energie și construcții.

Executivul comunitar a precizat că investigația sa a confirmat că produsele respective sunt vândute în Europa la prețuri de dumping. În consecință, Comisia a decis să introducă taxe anti-dumping variind între 5,1% și 12,1% pentru exporturile din Taiwan și între 30,7% și 64,9% pentru exporturile chineze.

De asemenea, Executivul comunitar subliniază că un număr total de 39 de măsuri anti-dumping și anti-subvenții au fost introduse pentru importurile incorecte de produse din oțel, dintre care 17 vizează China.

În luna decembrie, statele membre UE au căzut de acord asupra unui regulament care va permite, în viitor, Bruxelles-ului să impună tarife mai mari în cazurile de dumping de materii prime, o măsură destinată în principal contracarării exporturilor chineze. După adoptarea definitivă, acest regulament va permite statelor europene să ceară tarife vamale mai mari pentru produsele care utilizează materii prime suspecte de dumping.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 × = 70