Un bancher a lucrat până la epuizare

65184959

În bankingul de investiții se pot câștiga foarte mulți bani. Dar presiunea ce se exercită asupra angajaților este de asemenea extrem de ridicată în acest domeniu. Nopți albe lucrând până dimineață este ceva normal. Iar uneori oamenii uită care le sunt limitele.

Colapsul nocturn al unui tânăr bancher de investiții de la Frankfurt a șocat banca americană Goldman Sachs. Supraveghetorii au apelat a doua zi la toți angajații și i-au îndemnat să fie mai atenți cu sănătatea lor, pentru că tot mai mulți raportează probleme.

Stagiarul, deși deja bolnav, a mers săptămâna aceasta la biroul de la Frankfurt pentru a lucra la o tranzacție importantă. El s-a prăbușit apoi brusc în jurul orei 2:30 dimineața, spun colegii. Goldman Sachs a anunțat o ambulanță, iar între timp angajatul se simte mai bine.

O purtătoare de cuvânt a confirmat incidentul, adâugând că sănătatea angajaților are prioritate pentru companie. Angajații sunt instruiți periodic pentru a se asigura că își desfășoară activitatea în mod responsabil. Chiar și din punct de vedere al atenției acordate propriei stări de sănătate, a mai spus aceasta.

În urmă cu trei ani de zile decesul brusc al unui practicant din Germania care era angajat la Londra de Bank of America Merrill Lynch a aprins noi discuții privind condițiile de muncă practicate de băncile de investiții. Ore de lucru excesive până noaptea târziu chiar până la epuizare sunt considerate de mult ceva normal în acest domeniu.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Banker-arbeitet-bis-zum-Zusammenbruch-article19242491.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

63 − 59 =