Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei găzduieşte, începând de vineri, în premieră naţională, prima expoziţie de obiecte realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, vizitatorii putând să vadă şi să interacţioneze cu braţe robotice realizate în scopuri medicale, să vadă macheta Castelului Bran, dar şi să participe la ateliere interactive de iniţiere în fabricaţie de obiecte prin folosirea tehnologiei 3D printing.
Expoziţia, care va fi găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în perioada 9 – 23 iunie, cuprinde peste 30 de exponate din domeniul medical, industrial, dar şi artistic, fiind o premieră naţională. Vizitatorii pot admira proteze medicale realizate prin imprimare 3D, machete de clădiri, dar şi instalaţii artistice.
“Viitorul în 3D printing este primul eveniment din România dedicat tehnicii imprimării 3D. este un test pe care îl facem la Cluj şi vrem să vedem reacţia publicului la ce propunem noi, adică o incursiune în potenţialul acestei tehnologii, atât în sectorul cultural, cât şi în sectoarele cultural, medical şi industrial. Intenţia noastră este să folosim această tehnologie la crearea Centrului de Ştiinţe pe care vrem să îl facem şi care va fi un nout tip de muzee, un muzeu viu în care în special cei tineri pot învăţa prin experimente interactive secrete ale ştiinţei şi artei”, explică Ştefan Teişanu, director al Centrului Cultural Clujean.
Expoziţia este realizată în colaborare cu Muzeul de Ştiinţe din Londra, iar prin cooperarea Muzeului de Ştiinţe din Paris şi a celui din Sofia vor fi organizate conferinţe pe tema utilizării tehnologiei de printare 3D.
Cele mai complexe exponate sunt cele destinate sectorului medicale, dar pot fi văzute şi machete de stadioane sau clădiri, printate dintr-o bucată şi la a căror realizare imprimantele au lucrat chiar şi peste 12 ore.
“Avem mai multe obiecte printate prin diferite tehnici. Avem o secţiune medicală unde sunt proteze şi implanturi medicale realizate de către Universitatea Tehnică din Bucureşti în colaborare cu spitale din regiune. Avem trei variante de proteze pentru mâini, care sunt tot mai prezente şi pot fi făcute în sistem open-source”, spune Miruna Amza, fondator al Scientifica, organizaţia care a reaziat conceptul expoziţiei.
Potrivit directorului MNIT, Felix Marcu, această tehnologie poate ajuta în viitor la protejarea şi valorificarea patrimoniului.
“Cred că tehnologia aceasta este foarte importantă şi pentru ceea ce facem noi, adică pentru protejarea patrimoniului şi punerea lui în valoare în sensul că patrimoniul sau piesele pot fi scanate şi apoi imprimate cu imprimante 3D, iar astfel patrimoniul este protejat prin faptul că este manevrată o copie, nu originalul. Monumentele pot fi de asemenea valorificate şi vedem aici exemplu Castelului Bran”, a spus acesta.
Pe parcursul evenimentului, publicul va avea şansa de a participa la ateliere interactive de iniţiere în fabricaţia aditivă şi procesare digitală, cu aplicaţii directe în design de produs. Expozitia încurajează interacţiunea cu exponatele 3D, multe dintre ele putând fi observate de aproape de către vizitatori.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Scientifica, în parteneriat cu Science Museum of London, Comisia Europeana, DG CONNECT, STARTS, Gluon, Centrul Cultural Clujean şi cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Intrarea la expoziţie este gratuită.