Un cinematograf londonez a făcut o farsă publicului difuzând “La La Land” în loc de “Moonlight”

Un cinematograf londonez a început să difuzeze “La La Land” în loc de filmul programat “Moonlight” marți seară, pentru a face o farsă publicului, relatează joi Variety în ediția sa electronică.

Managerul de tură de la Rio Cinema, din districtul londonez Dalston, a declarat pentru revista Time Out că farsa a fost o tentativă de a provoca amuzamentul.

Partea din “La La Land” difuzată nu a fost secvența mult-discutată de la începutul musical-ului când toată lumea cântă și dansează pe “Another Day of Sun” în timpul unui blocaj în trafic.

“Nu a fost de fapt filmul, ci câteva secunde dintr-un trailer”, a declarat managerul. “Apoi l-am oprit și am comis câteva stângăcii, ca să pară că am făcut o greșeală”, a adăugat el.

Momentul a fost primit inițial cu nedumerire, dar apoi a provocat hohote de râs în rândul spectatorilor.

Farsa a avut loc după cel mai șocant moment din istoria recentă a Oscarurilor de duminică, când Warren Beatty și Faye Dunaway au anunțat că “La La Land” a câștigat premiul pentru cel mai bun film, dar apoi și-au dat seama că au primit un plic greșit și că, de fapt, câștigătorul era “Moonlight”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × 1 =