Un nou scandal pentru United Airlines: Un exemplar rar de iepure uriaș, găsit mort în cala avionului

Un exemplar rar de iepure uriaș a murit în cala unui avion Boeing 767 al companiei United Airlines pe ruta dintre Londra și Chicago, un incident care afectează din nou imaginea companiei americane, relatează miercuri AFP.

Simon, care avea o lungime de 90 de centimetri, a fost găsit mort în cușca lui după ce avionul a aterizat pe aeroportul din Chicago. Fiu al Darius, considerat cel mai mare iepure din lume (1,32 metri), Simon era menit să-i succeadă tatălui său și să stabilească un nou record mondial, potrivit lui Annette Edwards, care se ocupă cu creșterea iepurilor.

Annette Edwards a asigurat că Simon era într-o formă fizică bună și că făcuse un control medical veterinar cu trei ore înainte de zbor. “Ceva ciudat s-a întâmpla în timpul zborului și vreau să știu ce anume”, a declarat ea într-un interviu acordat ziarului britanic The Sun.

“Am trimis iepuri în diferite părți ale lumii și și nimic de acest fel nu s-a întâmplat vreodată”, a asigurat Annette Edwards. “Clientul care l-a cumpărat pe Simon este celebru și este supărat din cauza incidentului “, a precizat femeia. Sursa foto: metro.co.uk

Compania United Airlines a fost afectată de un scandal uriaș, după ce unul dintre pasagerii săi fost scos cu forța de la bordul unui avion supraaglomerat, în urmă cu aproape două săptămâni. După ce a fost criticată pentru felul în care își tratează pasagerii, compania se află acum în fața unui nou scandal privind condițiile de transport pentru animale.

Cu 14 decese survenite pe zborurile sale, United Airlines este compania care deține cel mai trist bilanț. Compania aeriană a transportat în total peste 97.000 de animale anul acesta, încheie AFP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

68 − 58 =