Mare scandal în jurul fondului de stat din Malaezia, 1MDB: după datele procuraturii elvețiene, ar fi fost deturnate fonduri în valoare de miliarde de dolari. Cazul este deosebit de sensibil pentru că premierul malaezian Najib Razak este controlor-șef al fondului.
În scandalul financiar din jurul unui fond de stat malaezian obligă Elveția la anchete suplimentare. Procurorul de stat Michael Lauber ar fi solicitat, potrivit informațiilor de la biroul său, ajutor din partea autorităților din țara asiatică.
Proprile sale cercetări au scos la iveală faptul că la fondul 1Malaysia Development Berhad (1MDB) ar fi fost deturnate fonduri în valore de până la patru miliarde de dolari americani. O mică parte din această sumă ar fi fost achitată prin conturi din Elveția. Deținătorii de conturi sunt foști oficiali malaezieni și foști oficiali din Emiratele Arabe Unite.
Procuratura generală din Malaezia a asigurat autoritățile elvețiene de cooperare. Rezultatele din Elveția au fost apoi verificare pentru a se putea lua măsurile necesare. Potriviti lui Lauber există deja suspiciuni că fondurile deturnate ar fi fost fonduri ale companiilor de stat destinate dezvoltării economice și unor proiecte sociale. Procuratura verifică dacă au fost de asemenea încălcate reglementări legale din Elveția.
Afacerile sunt extrem de controversate din punct de vedere politic. Pentru că, consiliul de supraveghere al 1MDB este condus de premierul malaezian Najib Razak. Najib a fost recent achitat de procuratura de stat pentru alte acuzații de corupție. Un transfer bancar în conturile personale ale lui Najib, în valoare de 681 de milioane de dolari au fost considerate ca și cadou din partea familiei regale din Arabia Saudită. Apoi autoritățile anticorupție din Malaezia au cerut revizuirea deciziei procuraturii publice.