Un startup vinde online maşini second hand, pe care le poţi returna în 10 zile dacă nu îţi plac

IMG_0794

Da, aşa ceva este posibil în final şi în România. One Way Ticket Garage pare exact platforma de care aveau nevoie românii sătui de samsari, combinaţii şi kilometri daţi înapoi.

Pe scurt, OWT Garage se ocupă de tot procesul de vânzare cumpărare. Vânzătorul face o cerere la ei pe site, iar ei vin, o inspectează, o fotografiază, o listează pe site, şi atunci când se vinde, îi fac plinul, o igienizează, o livrează şi se ocupă de acte pentru cumpărător. Iar dacă noul proprietar nu este mulţumit, o poate returna în 10 zile, dacă nu a lovit-o şi dacă a făcut mai puţin de 1.000 de km cu ea.

Probabil vă întrebaţi care este mecanismul din spatele serviciului? Cei de la OWT Garage negociază cu vânzătorul preţul pe care acesta îl va primi, şi atunci când o adaugă pe site, îşi pun şi comisionul lor. Dacă cineva vrea să o cumpere, trebuie să plătească o taxă de rezervare. În acel moment, OWT Garage cumpără maşina de la vânzător şi o livrează la cumpărător.

Vânzătorul nu este astfel afectat dacă noul proprietar se răzgândeşte în cele 10 zile, pentru că şi-a încasat deja banii. În cazul unui retur, maşina revine la OWT Garage, iar cel care s-a răzgândit îşi va primi banii când se vinde maşina.

Dacă vă surâde ideea, citiţi mai întâi termenii şi condiţiile. Se foloseşte de vreo 10 ori cuvântul “discret” pe acolo, însă ca dealer, trebuie să te pui la adăpost când lucrezi cu astfel de sume. Mie îmi place ideea şi sper să prindă. Nu sunt însă atât de naiv încât să cred că un singur serviciu de acest gen va pune capac samsarilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 73 = 83