Ungaria a distribuit un milion de pașapoarte diasporei sale

Guvernul ungar a anunțat miercuri că a eliberat în șapte ani un milion de pașapoarte membrilor diasporei maghiare stabilite în străinătate, în special în țările limitrofe, în baza unei legi controversate asupra dublei cetățenii adoptate la inițiativa premierului Viktor Orban, relatează AFP.

Consecință a istoriei și a tratatelor de pace de după Primul Război, peste două milioane de unguri trăiesc în țările vecine Ungariei, care are 9,8 milioane de locuitori, notează agenția franceză de presă.

“Am înregistrat a milioana depunere de jurământ din partea unui nou cetățean ungar”, a declarat vicepremierul Zsolt Semjen la un canal de televiziune public, exprimându-și satisfacția că guvernul ultraconservator al lui Viktor Orban și-a “ținut promisiunea”.

După revenirea sa la putere în 2010, una din primele măsuri ale liderului suveranist avea să fie prezentarea unei legi ce să ofere posibilitatea maghiarilor de origine care trăiesc în special în România, Slovacia, Serbia, Croația și Ucraina să obțină naționalitatea ungară.

Într-o țară care încă trăiește ca pe o traumă, alimentată de majoritatea de la putere, amputarea teritoriului național în urma Tratatului de la Trianon din 1920, textul stipulează că “fiecare membru al națiunii ungare, chiar dacă a căzut sub autoritatea mai multor state diferite, face parte din aceeași națiune unită ungară”.

În timpul celor două mandate ale sale, Viktor Orban a pozat cu regularitate în apărător al acestor minorități, flatând sentimentul lor indentitar, uneori cu prețul conflictelor cu statele vecine, notează AFP.

Potrivit vicepremierului, 870.000 de pașapoarte au fost livrate comunităților maghiare din Europa Centrală și 132.000 diasporei maghiare care trăiește în alte țări.

Oponenții șefului guvernului, care va candida pentru al treilea mandat în 2018, îl critică pentru distribuirea cetățeniei ungare în scopuri electorale, deoarece noilor cetățeni li se acordă și dreptul de a vota.

La alegerile legislative din 2014, alegătorii din diasporă au votat în majoritate pentru partidul Fidesz al lui Viktor Orban, favorit pentru scrutinul din 2018.

“Acest drept de vot este garanția (…) prin care acești noi cetățeni sunt asigurați că guvernul ungar oricare ar fi el va ține seama de preocupările lor”, a explicat miercuri Semjen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − 40 =