UNITI IN TAXE

felix_furdo_399467_55505UNITI IN TAXE SI SIMTIRI

                      Ecoul mediatic legat de stirea ca Sânmartinul va deveni un cartier al municipiului Oradea mi-a creeat ceva fiori.Mai intai: cum va fi daca la referendum Oradea zice DA si Sanmartinu BA. Nici Vichy si nici Karls Bad, statiunile simbol ale Europei nu si-au sacrificat notorietatea obinuta in sute de ani prin absorbtie urbana.

“Vrem să punem în valoare resursa de apă geotermală, turismul balnear din Sânmartin, cu tot ce înseamnă arthitectura acestui oraş, şi să potenţăm acest mixt, astfel încât în următorii ani să creştem facilităţile turismului din Oradea şi Sânmartin. Vrem să avem o dezvoltare mult mai importantă şi pe acest domeniu şi în final să ajungem să fim recunoscuţi drept capitala turismului balnear românesc, pentru turiştii din România, dar şi pentru cei din afară.Oradea a ajuns la o oarecare limită de dezvoltare, iar rezerva de terenuri a oraşului se va consuma în câţiva ani. Direcţia de dezvoltare nu este spre dealuri, unde costurile de infrastructură sunt extrem de mari, ci spre câmpie, iar debuşeul acestei presiuni este comuna Sânmartin”, a zis primarul Ilie Bolojan-chiar asa?

“Transportul integrat pe care îl pregătim în momentul de faţă între Oradea şi Sânmartin va permite circulaţia oamenilor din Oradea către staţiuni, dinspre Sânmartin către locurile de muncă din Oradea, sau la şcoli, la costuri mult mai mici, în mult mai bune condiţii, astfel încât prin oferirea acestor avantaje să putem spune că trecem într-o altă etapă de dezvoltare pentru localităţile noastre”, a sustinut primarul oradean de parca acuml-ar opri cinevasa facaaceasta organizare.

Consiliile locale din Oradea şi Sânmartin se vor întruni în şedinţe separate în luna martie, pentru a analiza documentaţia neceară organizării unui referendum pentru consultarea populaţie.Vom vedea cum va fi.

——————————————————————————————————————————————————————————

regular_smile……………..Intr-o seara, Itic din Sanmartin  il invita pe Strul  din Rogerius la el acasa sa vizioneze impreuna un meci de fotbal si sa bea o bere. Dupa ce se termina meciul, Strul da sa plece acasa, insa afara ploua torential, asa ca Itic il opreste:
– Poti sa ramai aici peste noapte daca vrei. Uite, ma duc sa-ti pregatesc patul in camera cealalta. Cand se intoarce Itic, il gaseste pe Strul ud pana la piele:
– Ce naiba ti s-a intamplat, Strul?!
– Am fost pana acasa, sa-mi aduc pijamalele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 7 = 28