VALENTINE’S DAY Kituri de fertilitate, oferite de autorități cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

Armata aflată la putere în Thailanda a decis să celebreze fertilitatea în acest an, de Ziua Îndrăgostiților, distribuind vitamine și acid folic pentru a încuraja procrearea, relatează AFP.

“Distribuim vitamine și acid folic, deoarece femeile thailandeze au nevoie de ele pentru a avea copii”, a explicat pentru AFP Pengjuntr Wachira, director general la Departamentul de Sănătate.

Marți, guvernul a început distribuirea de kituri de fertilitate, conținând o cutie mică, roșie, în forma de inimă, plină de vitamine, cuplurilor venite să se căsătorească la starea civilă, dar și în clinici sau în oficiile poștale.

“Vrem să încurajăm oamenii să aibă mai mulți copii. În anul 1970, o familie avea în medie șase copii, în timp ce azi rata este de 1,6”, a adăugat acesta.

Dezvoltarea economică rapidă, la care s-a adăugat o politică de control a nașterilor, care s-a bucurat de succes, în anii ’70, a plasat în câțiva ani Thailanda pe drumul spre o tranziție demografică, care a durat aproape un secol în unele țări mai dezvoltate.

Această situație nu va rămâne însă fără consecințe, astfel că, până în 2040, un sfert din populația Thailandei — peste 17 milioane de persoane — va avea peste 65 de ani.

Între timp, sute de cupluri s-au căsătorit marți în Thailanda, iar la Trang, un oraș turistic din partea de sud a țării, tinerii au putut face schimb de jurăminte sub apă îmbrăcați în costume de scafandri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

65 + = 71