Venzuela vrea petrolul Guyanei vecine

Oel-Venezuela

Venzuela vrea petrolul Guyanei

Venezuela vrea mai mult petrol, în ciuda celor mai mari rezerve din lume pe care le deține. Țara aprinde din nou un litigiu teritorial mai vechi față de țara vecină, Guyana. Este vorba acum despre noi zăcăminte de resurse din mare. Sau vrea președintele venezuelan Maduro împreună cu această nouă idee să distragă atenția de la problemele politice interne?

De săptămâni s-a înăsprit un vechi litigiu teritorial dintre Venezuela, putere petrolieră și micul său vecin Guyana. Este vorba despre supremația asupra unor noi rezerve de materii prime lucrative din Oceanul Atlantic. Iar reaprinderea acestuia a fost provocată de decretul nr.1787 emis pe data de 27 mai de președintele venezuelan Nicolás Maduro.

Acesta a reiterat prin intermediul documentului pretențiile asupra regiunii în mărime de 160.000 de kilometri pătrați, aflată la vest de fluviul Essequibo și astfel și asupra unei zone din mare, care este situată la vest de locul de vărsare a fluviului în Atlantic. Venezuela amenință de asemenea că le va emite pașapoarte venezuelene locuitorilor din zonă.

Guyana are 760.000 de locuitori și aparține, împreună cu Surinam și Guyana Franceză, grupului de țări din nordul Americii de Sud adesea uitate de restul lumii. Dacă președintele David Granger va ceda, Guyana își poate pierde 65% din teritoriul său. Ministrul de externe al statului Guyana a acuzat Venezuela de agresiune economică, cu scopul de a distruge integritatea statului Guyana și de a forța cedarea regiunii Essequibo.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Venezuela-greift-nach-Guyanas-Oel-article15577431.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

74 − = 68