Verdi va lovi afacerile de Crăciun

 

imago-st-102409260004-61315052

Verdi va lovi afacerile de Crăciun

Uniunea sindicală germană Verdi amenință comerciantul american Amazon cu greve în perioada foarte importantă a sărbătorilor de iarnă. Șeful comercial al Verdi, Jorg Lauenroth-Mago a declarat pentru Bild că grevele vor continua pe termen scurt.

De asemenea acesta a mai declarat că își vor fixa ca obiectiv boicotarea sărbătorilor de iarnă în caz că situația nu se remediază până atunci. De asemenea, uniunea vrea să sporească astfel presiunea asupra Amazon.

În luna septembrie Verdi și-a extins campania de greve. Pentru prima dată, angajații unității Werne din landul Nordrhein-Westfallen a luat parte la acțiune. Angajații care au mai participat la acțiune au fost cei de la unitățile din Bad Hersfeld, Leipzig, Graben și Rheinberg. Amazon a subliniat în mod repetat în trecut că livrările către clienți s-au realizat la timp în ciuda grevelor.

Uniunea solicită regulamente privind tarifele pentru plata muncii angajaților din centrele de livrare Amazon din Germania, după cum sunt deja standard în comerțul cu amănuntul și în afacerile cu livrări.

Amazon ia ca etalon acordurile deja fixate în industria logistică, în care se plătește mai puțin. Conflictul tarifelor datează deja de la sărbătorile de la Paști din anul 2013.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Verdi-will-Weihnachtsgeschaeft-bestreiken-article13841961.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

89 − 79 =