Viitorul A380neo este în continuare incert

78917fe4153ed88d7d3dfce7f839024c

Marele client al Airbus, Emirates, a cerut în mod repetat o îmbunătățire a eficienței consumului de combustibil pentru cel mai mare avion de pasageri din lume, A380. Dar Airbus ezită. Reponsabilii companiei confirmă din nou obiectivele în mod public.

Există în continuare confuzie privind lansarea unei noi ediții a gigantului avion de pasageri, A380. Compania aeriană arabă, Emirates, nu mai vrea să vorbească deschis despre condițiile pentru un A380neo, spune directorul Airbus pentru aeronave comerciale, Fabrice Brégier, pentru Börsen-Zeitung. Astfel că lansarea unui avion A380neo mai devreme de anul 2025 este acum mai puțin probabilă decât a fost în urmă cu un an. Directorul Emirates, Tim Clark, a declarat totuși că ar introduce în oferta sa acest avion, dacă Airbus l-ar construi.

Brégier se mai ocupă în prezent și cu o posibilă versiune alungită a noii sale aeronave A350. Un purtător de cuvânt al Airbus nu a dorit la cererea presei să comenteze cazul A380. Aceasta a mai adăugat că există o serie de teme în care sunt în discuție cu cei de la Emirates. Însă producătorul de aeronave nu a dat detalii. La începutul lunii martie directorul de vânzări al celor de la Airbus, John Leahy, a declarat că aeroportul de reședință al celor de la Emirates, Dubai, nu va oferi până la mijlocul deceniului următor capacitățile necesare pentru a produce aeronave mai mari de atât. Însă Clark nu este de aceeași părere.

Cu toate acestea, Airbus nu dorește să își formeze o dependență atât de mare față de un singur client, în special când vine vorba despre A380. Costurile posibile pentru dezvoltarea unor motoare mai eficiente nu au fost încă publicate de către producător. Cu avionul de curse medii, A320neo, acestea s-au ridicat, conform unor declarații anterioare, la aproximativ un miliard de euro, iar modernizarea avionului de mari dimensiuni A330 în noua sa versiune, A330neo, ar costa în jur de două miliarde de euro.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/A380neo-Zukunft-bleibt-weiter-unklar-article17202171.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 1