Vin sărbătorile, ce trenduri sunt în domeniul cadourilor pentru partenerii de afaceri

Căştile wireless, camerele Polaroid sau ochelarii de realitate virtuală sunt doar o parte din gadgeturile anului 2017, care pot fi luate în considerare ca un cadou pentru persoanele pasionate de tehnologie, în contextul în care se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă, potrivit CNN.

Suzy Snooze, un dispozitiv care emite sunete şi funcţionează ca o lampă, ajută bebeluşii şi copiii să adoarmă. Dispozitivul se conectează la o aplicaţie prin wi-fi. Dacă un bebeluş plânge în miez de noapte, dispozitivul va detecta sunetul şi va încerca să îl adoarmă. De asemenea, poate anunţa persoanele că este timpul să se dea jos din pat. SuzySnooze este realizat de BleepBleeps şi costă 249 de dolari.

Soneria Video Doorbell Pro, realizată de Ring şi vândută cu 249 de dolari, poate înregistra imagini HD din faţa uşii, chiar şi noaptea. Dispozitivul include senzori de mişcare şi un sistem audio prin care se poate comunica din orice colţ al camerei.

Căştile wireless AirPods, vândute de Apple pentru 159 de dolari, sau căştile Gear Icon X de la Samsung sunt alte dispozitive pentru pasionaţii de muzică sau podcasturi.

Pentru persoanele pasionate de fotografie, compania Polaroid a revenit pe piaţă cu camera OneStep 2, o variantă actualizată a camerei originale One Step, din 1977. Preţul este de 100 de dolari, dar o foaie costă 2 dolari.

Dispozitivele de realitate virtuală sunt un alt subiect pe agenda gadgeturilor de anul acesta. Spre exemplu, ochelarii de realitate virtuală Daydream de la Google vin echipaţi cu telecomandă şi costă în jur de 100 de dolari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 5