UPDATE:

UE şi Canada au semnat acordul CETA

Ceremonia de semnare a acordului CETA a fost iniţial anulată din cauza Guvernului regiunii belgiene Wallonia, din raţiuni de ordin social şi ecologic. Acordul CETA a trebuit supus aprobării în toate cele 28 de state membre UE şi în Canada, în unele ţări fiind necesară şi validarea de către parlamente, în unele ţări fiind necesară şi validarea de către parlamente. Parlamentul regiunii belgiene Wallonia a aprobat vineri tratatul de liber schimb dintre Canada şi Uniunea Europeană, CETA, punând capăt astfel opoziţiei sale, ce ameninţa să ducă la anularea acordului.

Acum cand in sfarsit s-a semnat acordul CETA (cel cu canadienii – TTIP, e cel nesemnat inca, cu americanii), sa despicam nitel firul in patru si sa vedem ce e adevarat si ce nu din ceea ce se spune despre aceste acorduri ale UE cu cele doua state.

CETA și TTIP – încă de când există aceste două abrevieri, milioane de europeni, germani, francezi dar si romani au devenit experți în dreptul comercial și democrație. Dar multe dintre argumentele îndreptate împotriva acordurilor sunt doar informații false. OK vom circula liber in Canada, dar cu ce riscuri la schimb, sa ne temem ca in urbea noastra la licitatia pentru canalizare vor veni si canadieii, si daca da, care-i treaba, e o competitie din care invatam cu totii.

În primul rând, există argumente foarte solide, pentru care cineva ar putea fi împotriva sau în favoarea acestor două acorduri. Sau în favoarea unuia dintre ele și împotriva celuilalt. Dar să nu vă formați părerile doar pe baza următoarelor sapte argumente care au devenit recent sloganuri conform unei publicatii binecunoscute din Germania:

1.Odată cu CETA sau TTIP standardele noastre ridicate utilizate în Europa vor deveni mai puțin respectate

Această teză presupune în primul rând faptul că SUA sau Canada au în general standarde mai reduse decât noi europenii în domeniul securității sau a protecției consumatorului. Dar asta nu este adevărat. În schimb cetățenii americani se tem, la fel ca noi, de faptul că standardele lor înalte vor fi lezate de încheierea unui acord precum TTIP.

Cel mai bun exemplu este celebrul pui de clor: în SUA puii de găină sacrificați sunt spălați într-o baie de clor. Acest procedeu omoară aproape toți microbii ce pot apărea pe carnea crudă. Nouă europenilor un astfel de procedeu ni se pare adesea ca fiind dezgustător, pentru că ne imaginăm că puii vor prezenta încă urme nesănătoase de clor atunci când vor ajunge în supermarketuri.

Controlorii de alimente au asigurat însă că acest lucru nu este adevărat. Pui de găină sunt încă o dată spălați corespunzător după baia de clor. Astfel că, carnea de pui ajunge mai curată în supermarketuri și cu mai puțini germeni pe ea decât puii germani.

Americanii au în multe domenii standarde mai ridicate de calitate și protejează mai bine consumatorii. Un client american al VW primește în prezent compensații mai mari ca urmare a scandalului emisiilor decât o fac clienții germani.

În plus, cel puțin în CETA, se precizează că în caz de confuzii se va aplica mereu standardul de calitate mai ridicată. Normele europene nu pot fi astfel lezate, doar îmbunătățite.

2. Curțile de arbitraj sunt o formă paralelă de justiție și astfel dăunează democrației.

Dacă aceste curți de arbitraj ar fi chiar atât de dăunătoare, atunci sistemele noastre democratice ar fi fost demult eliminate. Germania activează deja, prin intermediul UE, sub egida a 29 de acorduri de liber schimb și fiecare dintre acestea prevăd proprile curți de arbitraj. În anul 1959 s-a introdus chiar și un acord cu Pakistanul. Iar Germania este țara care se plânge cel mai mult acestor curți de abitraj.

Astfel că, fabrici din Köln si München se numără printre cei mai mari acuzatori ai statului spaniol, care datorită crizei economice nu a mai avut cereri atât de mari pentru energie solară, deși se angajasera să achiziționeze mult mai multe echipamente de acest gen din Germania. Iar acum fabricile din marile orașe germane vor să fie despăgubite.

Astfel de curți de arbitraj din afara jurisdicției statelor naționale nu reprezintă în consecință o lezare a democrației, dar este normal să fie criticate. Inițial rolul lor era de a preveni decizii de arbitraj motivate politic în state cu o situație politică instabilă sau decizii determinate de justiția coruptă de la nivel local. Acest pericol este însă unul foarte redus între țări puternic industrializate precum EU sau SUA.

De aceea, spre exemplu în cazul acordului cu Canada, denumit CETA, nu ar trebui să existe curți de arbitraj private. De aceea UE și Canada vor să formeze o curte comercială internațională, care să judece doar cazuri de litigii comerciale, cu posibilitate de revizuire, care la curțile normale de arbitraj nu există.

3. Doar faptul că CETA sau TTIP se negociează în secret arată faptul că sunt acorduri dubioase

Desigur, din punct de vedere al cetățenilor, ar fi de dorit o mai mare transparență în cazul unor astfel de negocieri. Dar există și motive foarte bune pentru care acordurile de acest gen se negociază în spatele ușilor închise. UE negociază în prezent asupra a 9 astfel de acorduri. Pe lângă SUA și Canada mai există în derulare negocieri pentru acorduri cu India, Japonia și Rusia, spre exemplu.

Este de la sine înțeles că UE vrea ca la fiecare negociere în parte să obțină ceea ce este mai bun pentru ea ca entitate, pentru companiile și cetățenii săi. Iar transparența este un obstacol în acest sens. Este ca la locul de muncă. Dacă aflați că, colegul dumneavoastră a negociat mai bine și a primit un salar cu 200 de euro mai mare, atunci veți dori și dumneavoastră o mărire similară.

Iar în același fel Japonia va dori poate să beneficieze de aceleași clauze ca și Canada, chiar dacă acolo UE ar putea încheia un acord făcând mai puține concesii. Secretizarea este făcută astfel cu un scop și ne protejează împotriva abuzurilor.

4. La negocieri participă doar lobbyiștii

Fals. Este un adevărat basm că în cazul CETA sau TTIP cei ce conduc negocierile sunt de cele mai multe ori reprezentanți ai marilor corporații. Exemplul TTIP: din partea UE negocierile sunt conduse de comisarul european Cecilia Malmström din Suedia. Ea este susținută de spaniolul Ignacio Garcia Bercero, care negociază acordurile de liber schimb ale Uniunii Europene încă din anul 1987, iar de atunci face o treabă destul de bună.

 Dar este evident faptul că cei doi nu pot să prelucreze singuri asemenea contracte de anvergură. De aceea există un consiliu format din 14 membri. Acesta cuprinde reprezentanți ai economiei, printre care se numără și mult criticații lobyiști, dar și sindicaliști sau avocați specializați pe probleme ale consumatorilor.

5. Odată cu CETA serviciile noastre de bază vor fi privatizate

Este adevărat că, odată cu adoptarea CETA, companiile canadiene vor putea lua parte la licitații publice în interiorul UE. Astfel că dacă un oraș se decide să externalizeze serviciul de colectare deșeuri sau furnizare a apei potabile, o companie canadiană nu va putea fi tratată altfel decât una europeană.

Doar că în Germania acest lucru a fost posibil și până acum, după cum precizează Ministerul Federal al Economiei. Clauza conținută de acordul CETA nu schimbă nimic, cel puțin pentru nemți, este importantă însă pentru alte state UE. Multe comune germane sunt deja administrate parțial de mâini canadiene și nu se cunosc deocamdată cazuri cu probleme.

6. Adoptarea CETA sau TTIP fără un acord direct al cetățenilor este o acțiune nedemocratică

Din punct de vedere tehnic, cetățenii au fost destul de implicați în negociere CETA sau TTIP. Toți cetățenii Uniunii Europene au avut șansa de a alege reprezentanți în parlamentele lor naționale cărora le-au acordat putere de decizie. Acestea au construit la rândul lor guverne și Comisia UE, care acum negociază cele două acorduri, CETA și TTIP. Dacă acest lucru nu are sens acum pentru noi, atunci tot noi suntem de vină că nu am ales de la început persoane potrivite ca să ne reprezinte.

Este clar că se mai poate organiza încă un referendum. Dar dacă luăm în considerare cei 500 de milioane de cetățeni din 28 de țări membre, ar fi o cheltuială enormă pentru adoptarea unui simplu acord de liber schimb, care are aceeași formă ca și restul 29 pe care UE le-a adoptat fără să mai întrebe pe nimeni.

7. Mai demult nu erau acorduri de liber schimb și totuși ne-a mers bine

Această teză este pe atât de populară, pe atât de falsă. Nu știm exact, când ar fi fost acel “mai demult”. Știm doar că unul dintre primele acorduri semnate de Germania a fost acordul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) din anul 1951, care a pus bazele Uniunii Europene de astăzi.

Unii poate nu își mai aduc aminte că nimănui nu prea îi mergea bine în Europa înainte de 1951. Germania de după Al Doilea Război Mondial era un morman de cenușă, rata mortalității infantile era extrem de ridicată, speranța medie de viață era mai redusă cu 20 de ani decât în prezent, boli precum poliomelita sau variola erau probleme grave iar analfabetismul era ceva comun.

Sigur că da, lumea de azi este mai bună nu doar datorită acordurilor de liber schimb. Dar au avut și acestea un rol important. Prosperitatea de astăzi a Germaniei se datorează în special faptului că este campion mondial la exporturi. Iar acordurile de liber schimb sunt gândite în primul rând în direcția promovării exporturilor.

A pretinde că astăzi nu ne este mai bine și datorită acestor acorduri, este pur și simplu un nonsens.

 

sursa: http://www.finanzen100.de/finanznachrichten/wirtschaft/von-schiedsgerichten-und-lobbyisten-sieben-mythen-ueber-ceta-und-ttip-die-ihr-bitte-nicht-mehr-glauben-solltet_H1259951169_338247/?SOURCE=7000002