Vladimir Putin: Rediscutarea granițelor rezultate după Al Doilea Război Mondial înseamnă să vorbim și despre Ungaria și România

VladimirPutin-567879

Președintele rus Vladimir Putin a avertiat într-un interviu acordat Bloomberg, că orice reconsiderare a graniţelor rezultate în urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial echivalează cu deschiderea cutiei Pandorei – pentru că ar trebui luate în discuție nu numai (exclava rusă) Kaliningrad, ci și teritoriile din est ale Germaniei, orașul ucrainean Liov, precum şi „Ungaria și România”.

Întrebat dacă Rusia ar fi pregătită să renunțe la una dintre insulele disputate în schimbul unei cooperari economice întărite cu Japonia, Vladimir Putin a declarat: „Nu ne vindem teritoriile, deși problema tratatului de pace cu Japonia este crucială și ne-ar plăcea să găsim o soluție cu prietenii noștri japonezi. (…) Este vorba de căutarea unei soluții care să permită fiecărei părți să nu sufere vreun prejudiciu, să nu se simtă nici câștigătoare, nici perdantă”, a explicat Putin,

„N-am dat nimic (Chinei – n. red.), acele teritorii erau disputate și am negociat această chestiune cu Republica Populara Chineză – permiteți-mi să subliniez acest lucru – timp de 40 de ani și am reușit în final să ajungem la un acord.

O parte din teritoriu a fost atribuită Rusiei, iar altă parte Chinei. A fost posibil în special, iar acest lucru este foarte important, datorită nivelului ridicat de încredere la care ajunseseră Rusia și China în relatiile lor la acel moment. Dacă atingem același nivel de încredere și cu Japonia, am putea ajunge la anumite compromisuri”, a răspuns Vladimir Putin.

„Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între chestiunea legată de istoria Japoniei și negocierile noastre cu China. Despre ce este vorba? Problema japoneză a rezultat din cel de-Al Doilea Război Mondial și este stipulată în instrumentele internaționale privind urmările celui de-Al Doilea Razboi Mondial, în timp ce discuțiile noastre cu omologii chinezi pe chestiuni legate de graniță nu au nimic de-a face cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial sau orice alt conflict militar”, a adăugat el.

„Apoi, referitor la partea de Vest, ați menționat Kaliningrad…”, a continuat Putin, moment în care jurnalistul John Micklethwait a ținut să precizeze că a „glumit”.

„Lăsând gluma la o parte, dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideți să discutăm acest lucru. Dar în acest caz va trebui să luam în discuție nu numai Kaliningrad, dar și teritoriile din est ale Germaniei, orașul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d.

Sunt de asemenea pe listă Ungaria și România.

Dacă cineva vrea să deschidă această Cutie a Pandorei și să se ocupe de ea, foarte bine, să facă acest lucru atunci”, a răspuns Putin, citat de Digi24..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 9 = 18