Președintele rus Vladimir Putin trebuie să-și asume responsabilitatea față de victimele zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines doborât în Ucraina, a estimat miercuri un avocat al familiilor victimelor, la aproape trei ani de la tragedie, informează AFP.
Cei 298 de pasageri și membri ai echipajului au murit cu toții atunci când avionul Boeing 777 ce făcea legătura între Amsterdam și Kuala Lumpur a fost doborât de o rachetă, la 17 iulie 2014, în estul Ucrainei aflat în stare de război.
Echipa de investigație comună (JIT) a conchis că aparatul a fost lovit de o rachetă de tip BUK adusă din Rusia și trasă din zona de luptă aflată sub controlul rebelilor proruși din estul Ucrainei, însă guvernul rus a negat în permanență orice implicare.
‘Clienții mei au așteptat trei ani, domnule Putin. Nu există nici acum un responsabil’, și-a exprimat regretul, într-un interviu pentru cotidianul Sydney Morning Herald, avocatul american Jerome Skinner, care reprezintă familiile victimelor originare din Australia, Malaezia, Noua Zeelandă și Olanda.
‘Nu credeți că o asemenea tragedie merită o explicație? Sunteți singurul care puteți să schimbați acest lucru’, a declarat avocatul. ‘Voi sesiza Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și orice jurisdicție disponibilă pentru ca președinția rusă să dea explicații. Acceptați o întrevedere cu mine și cereți-vă onorabil scuze de la victimele tragediei’, a continuat el.
Anchetatorii au identificat în jur de o sută de persoane care ‘au jucat un rol activ în acea dramă’, însă niciun suspect nu a fost deocamdată arestat.
Între timp, Belgia, Australia, Malaezia, Olanda și Ucraina, care participă la JIT, au decis ca aceste persoane să fie judecate de justiția olandeză, a anunțat miercuri ministrul afacerilor externe al Olandei, Bert Koenders.
În urma acestui anunț, președintele ucrainean Petro Poroșenko a dat asigurări că Ucraina își va aduce contribuția și va ajuta Olanda ‘pe cât va fi posibil pentru ca cei responsabili (de dramă) să fie pedepsiți rapid’. Pe pagina sa de Facebook, Poroșenko a acuzat din nou Rusia că blochează înființarea unui tribunal internațional susținut de ONU.
Anchetatorii s-au abținut să desemneze un vinovat și nu au acuzat niciodată direct Moscova că ar fi furnizat racheta BUK și sistemul său de transport.
Drama a survenit când războiul din Ucraina se afla la intensitate maximă, alimentând și mai mult tensiunile dintre Occident și Moscova.