Volkswagen pierde cotă de piață

d6ab7a36e1f1be5ac6095b4436a6cb69

Între timp, scandalul emisiilor de la Volkswagen se face simțit în mod semnificativ în numărul de noi înmatriculări de automobile diesel. Nu doar concernul pierde cotă de piață în luna iulie. Chiar și vânzările generale de automobile diesel se reduc.

Scandalul privind motoarele diesel de la Volkswagen lasă urme adânci în cifrele înmatriculărilor de pe piața auto din Germania. După cum s-a întâmplat deja și în ultimele luni, crește proporția automobilelor noi înmatriculate, cu motoare pe benzină, comparativ cu cele cu motoare diesel. În luna iulie 51% din înmatriculările de automobile noi au fost pentru cele cu motoare pe benzină și doar 47% din automobilele noi înmatriculate aveau motoare diesel, o modificare de un punct procentual în comparație cu anul 2015.

VW rămâne, după cifrele Biroului Federal pentru Vehicule Motorizate (KBA), cu 20% din total, marca cu cele mai multe înmatriculări, chiar dacă cota sa de piață a scăzut cu trei procente. Alți producători de automobile de larg consum, precum Renault, Ford, Fiat sau Opel și-au sporit cota de piață. În total mărcile germane au însumat 64% din înmatriculările de automobile noi din Germania.

Foarte puțin interes a fost manifestat de cumpărătorii germani pentru automobilele electrice. În luna iulie a acestui an au fost înmatriculate doar 785 de automobile electrice noi, cu 18,4% mai puțin ca în aceeași lună a anului precedent, spun cei de la KBA. Astfel că primele oferite la achiziția unui automobil electric nu par să își  facă efectul. Acestea au fost disponibile încă din data de 2 iulie anul acesta.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Volkswagen-verliert-Marktanteile-article18325991.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

67 − 62 =