Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că parlamentarii social-democrați vor vota legea de respingere a OUG 13, “pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”.

“Ordonanța 13 este abrogată. Din punctul meu de vedere este un subiect închis. Au fost opinii că nu ar mai trebui să se dezbată în Parlament, pentru că deja este abrogată. Am discutat cu președinții comisiilor juridice ale celor două camere din Parlament și am decis să ducem procesul până la capăt. Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”, a scris Dragnea pe Facebook.

Liberalii au solicitat joi conducerii Senatului introducerea pe ordinea de zi a plenului a Ordonanței de Urgență 13/2017, cu scopul de a fi respinsă în regim de urgență.

Potrivit unui comunicat al PNL, solicitarea a fost înregistrată de liderul grupului senatorilor PNL, Mario Oprea, astfel încât în prima sa reuniune Biroul Permanent al Senatului să dispună Comisiei juridice depunerea raportului asupra OUG 13 și înscrierea pe ordinea de zi a plenului pentru a fi respinsă.

Liberalii consideră că orice altă abordare asupra parcursului legislativ al OUG 13 “ridică mari semne de întrebare în privința intențiilor reale ale majorității parlamentare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 × 1 =