Yoko Ono forțează o firmă poloneză să rebrenduiască o băutură numită ”John Lemon”

Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a amenințat o firmă poloneză de băuturi răcoritoare cu un proces, dacă nu va schimba numele unei noi băuturi numite “John Lemon”, relatează Reuters.

Motivul invocat este faptul că denumirea ar încălca drepturile care decurg din marca reprezentată de numele fostului ei soț.

Compania a acceptat în cele din urmă să schimbe numele băuturii sale în “On Lemon”, după ce avocații lui Yoko Ono le-au scris distribuitorilor și i-au amenințat cu daune de până la 5.000 de euro pe zi și 500 de euro pentru fiecare sticlă vândută dacă vor păstra denumirea.

Avocații firmei de băuturi răcoritoare au negat că demersul lor a reprezentat o încălcare a mărcii John Lennon, dar avocații lui Ono au atras atenția asupra unei postări pe Facebook a lui John Lemon Ireland, care prezenta o imagine a cantautorului emblematic.

De asemenea, alte materiale promoționale poziționau logoul firmei lângă cuvintele “Let it be” și o pereche de ochelari rotunzi, ambele asociate cu Lennon.

Nu în ultimul rând, avocații firmei au atras atenția asupra faptului că marca lor a fost înregistrată la nivelul UE în 2014, cu doi ani înainte de înregistrarea mărcii John Lennon, în 2016.

Karol Chamera, fondatorul Mr Lemonade Alternative Drinks, care distribuie băutura John Lemon în Marea Britanie, a declarat pentru ziarul “East London Advertiser”: “Noi toți cei care suntem implicați în exploatarea acestui produs suntem startup-uri și nu ne puteam confrunta cu cineva care valorează multe, multe milioane”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − = 40