Zalando vrea să deschidă magazine

Zalando vrea să o ia pe drumuri noi. Pentru Berlin, Londra sau Paris comerciantul online analizează posibilitatea amplasării de magazine în zona centrală. Compania a vândut semnificativ mai mult în perioada recentă, dar dezamăgește în privința profitului.

Cel mai mare comerciant online de articole de modă din Europa urmărește să deschidă magazine în orașe precum Berlin, Londra sau Paris. În metropole există adevărați fani ai mărcii, care petrec foarte mult timp în portal și comandă de asemenea cantități importante. Pentru aceștia ar putea fi interesant ca marca să existe și în mediul offline, spune directorul adjunct de la Zalando, Rubin Ritter, pentru Manager Magazin.

De asemenea, Zalando analizează în prezent posibilitatea utilizării de imprimante 3D. Ar fi un avantaj imens dacă s-ar atinge un succes similar în vânzări și la Berlin pentru produsele cele mai populare, spune Ritter. Compania se gândește deja la o nouă divizie de articole textile, care oferă imprimante 3D pentru mărci de modă de dimensiuni mici sau medii.

Compania de la Berlin a dezamăgit recent în ceea ce privește profitul, în ciuda creșterii semnificative a vânzărilor. Zalando a investit puternic în acest an. Este cunoscut deja că acest comerciant online ia în considerare toate opțiunile comerciale disponibile. În anul 2015 a cumpărat târgul de modă de la Berlin – “Bread&Butter” și a făcut astfel primul pas spre reducerea dependenței de comerțul online.

În prezent compania de la Düsseldorf caută un imobil potrivit pentru a deschide un Outlet. Acest lucru a fost raportat de “Rheinische Post” citând informații de la experții din domeniul imobiliar. În consecință, comerciantul de modă caută un imobil cu o suprafață între 1000-1200 de metri pătrați, care să nu fie situat neapărat într-o locație de lux, pentru că va fi oricum căutat în mod special de clienții cunoscători. Ar fi existat deja discuții privind anumite locații concrete, se mai spune în continuare. Pentru Zalando ar fi al patrulea magazin de tip outlet. Există deja filiale în Berlin, Frankfurt sau Köln.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Onlinehaendler-Zalando-will-Laeden-eroeffnen-article19815973.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − = 15