Ion merge la Vasile cu o mare rugăminte pentru sufletul lui:
– Măi Vasalie, dă-mi un kil de pălincă până ce-o fac pe a me.
– Ia măi Ioane, că doar suntem preteni.
După două zile Ion se prezintă iar în bătătură la Vasile:
– Măi Văsălie, mai dă-mi un kil de pălincă mă, că n-am reuşit s-o fac.
– Ia mă Ioane, că o s-o faci azi mâne şi tu.
După o săptămână venea Ion cu pasul mare spre poarta lui Vasile.
Vasile cum îl vede de departe îi zice Mariei:
– Tu, Mărie, dacă vine la noi zi-i că nu-s acasă că io mă ascund sub pat.
Vine Ion si zice:
– Ziua bună, Mărie!
– Ziua bună, Ioane.
– Apăi Vasalie une-i?
– Nu-i acasă, zice Maria.
– No, eu am vinit cu ale doua kile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din palinca nouă. Dacă Văsălie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncălzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.
Vasile de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:
– Tui mama ei de treabă! Ce să fac!? Puşcă am, gloanţe am,… dar nu-s acasă!