Un bărbat se prezintă la tribunal într-o stare de neimaginat, plin de zgârieturi și multe vânătăi. Acesta este întrebat de către judecător: – Ce motiv aveți pentru a cere divorțul? Bărbatul răspunde foarte agitat: – Am ajuns la capătul răbdării, domnule judecător. Imediat după căsătorie, nevastă-mea s-a dovedit a fi o mare certăreață și are obișnuința să arunce după mine cu tot ce prinde în mână. – Am înțeles, spune judecătorul. Dar de ce nu ai venit să divorțezi când au început toate astea? Bărbatul răspunde fără să stea pe gânduri: -La început nu prea avea țintă, dar cu trecerea timpului s-a perfecționat iar acum nimerește ținta de fiecare dată.